Universitatea „Ovidius“ din Constanța este o instituție publică de învățământ superior, pluridisciplinară care asigură pregătirea studenților prin programe ce acoperă toate ciclurile de studii, de la licență, la masterat și doctorat.
Misiunea asumată de Universitatea „Ovidius“ din Constanța este crearea, menținerea și distribuirea de cunoștințe către societate, într-un mediu competitiv și colaborativ, prin educație, cercetare științifică și creație artistică la standarde europene. Prin caracterul său deschis, UOC se află în dialog permanent cu bunele practici în știință, artă, cultură, cercetare științifică ale altor universități și institute de cercetare din spațiul național și internațional.
Obiectivul general al Universității „Ovidius“ din Constanța este furnizarea unor servicii de educație și de cercetare de calitate superioară în relație cu mediul academic, social și economic, prin implicarea activă în rezolvarea problemelor regionale în zona Mării Negre și dincolo de aceasta.
Universitatea „Ovidius“ din Constanța își asumă, ca repere fundamentale ale misiunii sale, următoarele obiective specifice:
- Organizarea educației universitare pe cele 3 cicluri de studii universitare: licență, masterat, doctorat;
- Organizarea educației postuniversitare în două forme: postdoctorală și postuniversitară de formare și dezvoltare profesională continuă;
- Asigurarea accesului la educație și formare continuă;
- Dezvoltarea cercetării științifice și a creației universitare în raport cu cerințele și așteptările societății civile și a mediului economic;
- Promovarea calității, eticii și deontologiei academice în procesul de învățământ, în cercetarea științifică şi în creația universitară;
- Asigurarea unui management academic și administrativ eficient și participativ.
Universitatea „Ovidius“ din Constanța are în oferta sa educațională:
- 42 de domenii de studii universitare de licență, în care sunt încadrate 80 de programe de studii (69 programe de studii – la forma de învățământ cu frecvență, 7 programe de studii la forma de învățământ cu frecvență redusă și 4 programe de studii la forma de învățământ la distanță (ID), la care se adaugă Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică (DPPD) și Programul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini;
- 31 de domenii de studii universitare de masterat, în care sunt încadrate 59 de programe de studii universitare de master, forma de învățământ cu frecvență (IF);
- 8 domenii de doctorat.
Universitatea „Ovidius“ din Constanța aplică un program de politici centrate pe calitate, prin intermediul cărora îşi definește obiectivele educaționale și de cercetare își structurează activitățile monitorizând, totodată, gradul în care demersurile de asigurare a calității sunt înțelese, aplicate şi dezvoltate în cadrul instituțional.
Prin aplicarea eficace a Sistemului de Management al Calității şi prin îmbunătățirea lui continuă, Universitatea „Ovidius“ din Constanța are în vedere menținerea şi demonstrarea capacității de a furniza, în mod consecvent, servicii şi produse care să răspundă substanțial cerințelor studenților precum și creșterea satisfacției comunității academice și a mediului socio-economic.
În Universitatea „Ovidius“ din Constanța există, conform reglementărilor legislative în vigoare, un sistem integrat de asigurare a calității care are în componentă următoarele structuri:
- Comisia pentru Evaluarea Calității (CEAC-UOC, CEAC-F, CEAC-ISD)
- Departamentul Strategii Academice și Managementul Calității (DSAMC/DACIS)
- Comisia permanentă a Senatului pentru Dezvoltare instituțională, asigurarea calității și relația cu mediul economic și comunitatea locală.