Centrul de management digital integrat al calității PilotQ a fost proiectat, constituit și implementat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2020-0298 ca răspuns specific al Universității „Ovidius” din Constanța la nevoile de consolidare inovare strategică, tehnologizare digitală, adaptare, competitivitate, flexibilitate, eficiență și eficacitate în educația academică, în concordanță cu dinamica strategiilor și a mecanismelor de asigurare a calității în învățământul superior.
Centrul PilotQ se organizează și funcționează în concordanță cu prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Cartei Universității „Ovidius” din Constanța, ale Regulamentului de funcționare și organizare a Universității „Ovidius” din Constanța și ale hotărârilor Senatului Universității „Ovidius” din Constanța (HS nr. 785/26.11.2020).
Centrul de management digital integrat al calității PilotQ are misiunea de a dezvolta resursele instituționale de management al calității academice, de a implementa soluții transversale, integrate, digitale de management al calității academice precum și dezvoltarea strategică a competențelor profesionale ale personalului academic.